marți, 29 ianuarie 2013

Industria offshore, în vizorul presei britanice

O anchetă realizată de publicaţia britanică „The Guardian”, împreună cu BBC Panorama şi Consorţiul Internaţional pentru Jurnalism de Investigaţie din Washington, relevă avântul luat de industria offshore, care face posibilă eludarea taxelor şi impozitelor.
Deşi Guvernul britanic susţine că această practică ar fi fost stopată cu mult timp în urmă, investigaţia realizată la nivel global arată că industria de gen este în plină dezvoltare. Peste 21.500 de companii au fost identificate că folosesc un grup de 28 aşa-zişi directori, „candidaţi” fictivi, din Marea Britanie. Aceştia joacă un rol cheie în păstrarea secretă a sute de mii de tranzacţii comerciale. Fac acest lucru, vânzându-şi numele pentru a fi folosit pe documente oficiale ale unor firme, cu adrese obscure din locuri diverse din întreaga lume. „Aplicăm software de specialitate pentru a examina sute de mii de entităţi offshore şi pentru a căuta tipare. Suntem mulţumiţi că informaţia pe care o avem este autentică”, a declarat Gerard Ryle, directorul ICIJ. Ryle crede că proiectul va aduce la lumină un sistem financiar din umbră, estimat că ascunde circulaţia în lume a trilioane de dolari. Acest lucru nu este ilegal, conform legislaţiei din Marea Britanie, iar uneori directorii au un rol legitim. Dar dovezile sugerează că acest grup special de directori se prefac că controlează companiile pe care îşi pun numele. Companiile sunt adesea înregistrate anonim offshore în Insulele Virgine Britanice (BVI), dar şi în Irlanda, Noua Zeelandă, Belize şi chiar Marea Britanie. Peste 20 de agenţii britanice vând companii offshore, multe dintre acestea ajutând la furnizarea de directori fictivi. Directori fictivi pentru 2000 de firme Un cuplu de britanici, Sarah şi Edward Petre-Mears, care au migrat din Sark în Channel Islands, în insula din Caraibe Nevis, şi-au vândut serviciile unui număr de peste 2000 de entităţi, numele lor figurând pe activităţi care merg de la achiziţionări ruseşti de proprietăţi de lux la pornografie şi cazinouri. În 1999, Guvernul a susţinut că industria directorilor fictivi din Marea Britanie a fost „efectiv scoasă în afara legii”, după ce judecătorul Justice Blackburne a declarat că instanţa nu va tolera „situaţia în care cineva preia conducerea unui număr atât de mare de companii, iar apoi îşi neagă total responsabilitatea”. Dar investigaţia a relevat că nu s-a efectuat un control. În spatele numelor fictive se află o mare varietate de proprietari reali, inclusiv cei care sunt perfect legali, de la oligarhi ruşi la speculanţi discreţi de pe piaţa imobiliară britanică. Singurul lor factor comun este dorinţa de a rămâne totul în secret. Unii dintre proprietarii identificaţi sunt: Vladimir Antonov, cumpărătorul miliardar rus, stabilit la Londra, al FC „Portsmouth”, care în prezent se confruntă cu o cerere de extrădare în Lituania, unde a controlat o bancă; Yair Spitzer, un inginer de software din nordul Londrei, care a cumpărat şi vândut la Londra apartamente; Hackmeys, o familie israeliană înstărită, care a folosit o companie din BVI pentru a cumpăra un bloc de 26 de milioane de lire din Londra; Nicholas Joannou, al cărui „Armstrong Group” a vândut acţiuni de la o adresă din Berkeley Square, din centrul Londrei şi SP Trading, care a fost legată, în 2009, de un om de afaceri kazah şi de un scandal de vânzare de arme către Iran. Caraibe, paradisul fiscal Aceste dezvăluiri lansează o serie de articole ce vor apărea timp de o săptămână pe site-ul „The Guardian”, menite să scoată din anonimat companii offshore, aspectul cel mai întunecat al sectorului financiar din Marea Britanie. Insulele Virgine Britanice sunt un loc de refugiu cu un succes deosebit, datorită secretului excepţional oferit. Acest teritoriu din Caraibe, controlat de Marea Britanie, a vândut peste un milion de entităţi offshore deţinute anonim, de la lansarea sa, în 1984, ca paradis fiscal. Cumpărătorii sunt adesea oameni care, dintr-o varietate de motive, unele perfect legitime, nu doresc să facă publicitate legată de modul în care dispun de averea lor. ICIJ şi-a propus însă să identifice, ţară cu ţară, miile de adevăraţi proprietari.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu