luni, 9 martie 2015
Firmele off-shore, interzise in bancile din Moldova
Proiectul de modificare a Legii instituțiilor financiare care prevede excluderea off-shore-urilor din acționariatul băncilor, a fost votat de Parlament în lectură finală cu votul a 51 de deputaţi. Potrivit proiectului de lege, acționarii din zonele off-shore sunt obligaţi să își vândă acțiunile pe care le deţin în băncile moldoveneşti, în decurs de un an de la intrarea în vigoare a legii. De asemenea, potențialii achizitori nu vor fi în drept să dobândească o cotă substanțială de acțiuni sau să-și majoreze cota de participare peste 20%, 33% sau 50% fără permisiunea scrisă a Băncii Naționale. Pentru a primi permisiunea scrisă din partea BNM, potenţialii achizitori vor fi obligați să dezvăluie identitatea deținătorilor direcți sau indirecți de acțiuni, precum și cota acestora. Dacă va considera necesar, BNM va coopera cu autoritățile de resort pentru a verifica autenticitatea documentelor prezentate de potențialii achizitori. În cazul, în care Banca Națională refuză eliberarea permisiunii achizitorilor, acestora le vor fi înstrăinate acțiunile aferente cotei substanțiale în termen de trei luni de la data achiziției. Dacă înstrăinarea acțiunilor nu a avut loc în termenii stabiliți, organul executiv al băncii dispune anularea acțiunilor respective și emiterea unor noi acțiuni, care vor fi expuse pentru vânzare la bursa de valori, urmând ca suma încasată să fie transferată fostului deținător. Banca Naţională va pune în aplicare legea adoptată în termen de şase luni de la data intrării ei în vigoare. Tărăgănarea procesului de adoptare a legii, a intrat în vizorul FMI aflată într-o misiune de evaluarea a Programului de finanțare al FMI care a recomandat autorităților urgentarea procesului de adoptare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
offshor blog very nice blog
RăspundețiȘtergereBig Data for telecom