În ultimii ani, marile corporaţii americane n-au plătit impozite guvernului federal, folosindu-se de portiţe şi invocând pierderile cauzate de criză
Un scandal monstru a ţinut prima pagină a principalelor ziare americane săptămâna trecută. General Electric, cea mai mare corporaţie americană, nu numai că nu a plătit niciun dolar drept impozit pe profit către guvernul federal în 2010 , dar a mai solicitat şi deduceri de taxe în valoare de 3,2 miliarde de dolari. Comentariile presei americane au fost în general critice, „Wall Street Journal” fiind singura publicaţie care a luat apărarea gigantului american.
Ca şi în cazul României, şi în SUA presa confundă optimizarea fiscală cu evaziunea, introducând discursuri moralizatoare într-un domeniu ce ar trebui considerat imoral din start, dată fiind forţa coercitivă a Fiscului asupra agenţilor economici. „New York Times” remarcă faptul că un nivel scăzut de impozitare nu este o noutate pentru General Electric (GE), după ce corporaţia a redus pe parcursul mai multor ani procentul din profitul operaţiunilor americane plătit către Fisc şi a ajuns la o rată mult mai scăzută decât majoritatea multinaţionalelor. Potrivit publicaţiei, succesul extraordinar al GE are la bază o strategie agresivă, care îmbină lobby-ul susţinut pentru deduceri de taxe cu practici contabile inovative, ce permit concentrarea profiturilor în paradisuri fiscale. Giganticul departament pentru taxe al GE, condus de John Samuels, un fost oficial al Trezoreriei americane, e considerat mai bun decât orice firmă de avocatură specializată în taxe. Echipa de finanţişti a GE include foşti oficiali ai Trezoreriei, dar şi foşti angajaţi ai Fiscului şi, de fapt, ai tuturor comisiilor din Congresul SUA implicate în elaborarea legislaţiei referitoare la taxe.
CEO-ul GE, membru al administraţiei Obama
Cel mai controversat element al cazului GE e acela că CEO-ul companiei, Jeffrey Immelt, este preşedintele comisiei prezidenţiale pentru crearea locurilor de muncă. De altfel, aceasta a fost şi scuza invocată de administraţia Obama: Immelt nu prezidează comisia de reformare a fiscalităţii, ci pe cea care se ocupă de piaţa muncii. Dacă partea de lobby este discutabilă, marile corporaţii putând obţine o legislaţie care să le creeze un avantaj comparativ în faţa concurenţilor, în special a ce-lor de dimensiuni reduse, partea de optimizare fiscală nu conţine nimic suspect.
Băncile - salvate şi graţiate fiscal
General Electric nu este singurul gigant american care investeşte masiv în găsirea de soluţii pentru plata unor impozite cât mai reduse. Majoritatea firmelor de pe Wall Street, confruntate cu pierderi ca urmare a crizei financiare, şi-au redus factura fiscală, folosind o varietate de vehicule de optimizare şi solicitând deductibilităţi din ce în ce mai ridicate.
În 2008, de exemplu, Goldman Sachs Group Inc. a avut o taxă de impozitare efectivă a profitului în valoare de 1%. Bank of America Corp. nu a mai plătit impozit pe profit din 2009, compania raportând pierderi în ambii ani. J.P. Morgan Chase & Co. a avut, la rândul său, o taxă de impozitare efectivă a profitului negativă, de -33,4% în 2008. În acelaşi an, Citigroup nu a plătit impozite, fiindu-i returnate 7,8 miliarde de dolari la regularizările din următorii ani. Datele ar putea sugera că, dincolo de bail-out-ul de care au beneficiat în timpul crizei, băncile americane au mai beneficiat şi de un adevărat bail-out fiscal. Dacă însă primul a fost cel puţin discutabil, în ceea ce priveşte taxele şi impozitele pe care (nu) le-au plătit guvernului federal situaţia este cu totul alta. Nu poţi plăti impozit pe pierdere. Iar pierderile au fost, în unele cazuri, considerabile. Drept urmare, Bank of America şi Citigroup încă beneficiază de returnări de taxe, iar J.P. Morgan încă nu plăteşte cota de impozitare a profitului de 35%, taxa efectivă de anul trecut situându-se puţin peste 30%.
Robert Willens, un consultant fiscal independent, explică fenomenul din SUA prin faptul că firmele salvate de guvernanţii americani „au suferit pierderi considerabile din cauza crizei financiare: ca urmare a creditelor neperformante, a vânzării unor active al căror preţ a scăzut sub costul de achiziţie sau pierderi reprezentând costul unor procese pierdute”.
Scutiri legiferate
„Succesul” acestor companii nu poate fi pus totuşi numai pe seama optimizării, lobby-ul având şi el un rol important. Astfel, în 2009 Fiscul americal (Internal Revenue Service - IRS) a scutit Citigroup, General Motors Co. şi AIG de la plata impozitului pe venitul obţinut din transferul de active către guvernul federal.
În plus, majoritatea companiilor de pe Wall Street au luptat, în instanţe de această dată, pentru aplicarea unor scutiri considerabile, în pofida opoziţiei IRS. După modelul GE, multe bănci americane plătesc impozite mai mici pe profituri expatriate. Wells Fargo & Co. a câştigat un proces cu IRS pe tema tranzacţiilor cunoscute sub numele „sale-in, lease-out” (vinde şi apoi închiriază). Aceste tranzacţii constau în vinderea de către un contribuabil american a unor active către un contribuabil cu sediu într-un paradis fiscal, urmând să închirieze aceleaşi active de la acesta, în scopul plăţii unor taxe cât mai reduse în SUA.
Mari contribuabili în trecut
La o primă privire, toate aceste companii se comportă oportunist, întărind percepţia publică, susţinută de majoritatea presei americane, conform căreia acestea sunt nişte căpuşe care sug sângele economiei SUA. Dacă însă orizontul temporar e extins, tabloul se schimbă considerabil: Bank of America a plătit, de exemplu, peste 60 de miliarde de dolari impozit pe profit în ultimii 10 ani, iar taxa efectivă de impozitare a profitului Goldman Sachs a fost de 30,8% în aceeaşi perioadă, în pofida pierderilor raportate în ultimii trei ani. De altfel, Goldman Sachs se află pe locul 21 în topul marilor contribuabili americani, deşi în topul 500 Fortune se situează abia pe poziţia 41.
Justiţia, de partea contribuabililor
Faptul că aceste companii au avut succes în instanţele americane are la bază un lung istoric de precedente. Judecătorii americani recunosc companiilor, ca şi contribuabililor persoane fizice, dreptul de a se folosi de portiţele legislative pentru a plăti impozite cât mai reduse. Unul dintre procese e edificator pentru modul în care GE a reuşit să nu plătească niciun ban statului american. În 1993, GE Capital, care face parte din General Electric, a creat o subsidiară, TIFD III-E Inc., pentru a transfera flota aeronautică, invocând necesitatea de a-şi reduce riscurile din activităţile de închiriere a flotei. A vândut apoi cote din subsidiară către două bănci olandeze, fiind capabilă astfel să evite plata de impozite în SUA prin relocarea profitului subsidiarei către noii coproprietari, cele două bănci olandeze. Iar judecătorul Stefan Underhill a dat câştig de cauză GE, dispunând totodată returnarea de către IRS a impozitelor colectate cu forţa, în valoare de 62 de milioane de dolari, la care să fie aplicată şi o dobândă penalizatoare. Potrivit lui Underhill, chiar dacă una dintre motivaţiile principale ale GE a fost evitarea plăţii taxelor, tranzacţia a avut substanţă economică şi a fost conformă codului fiscal. „În aceste circumstanţe”, a concluzionat ironic Underhill, „IRS ar trebui să se îndrepte către cei care scriu legile fiscale”.
„Datoria” patriotică a plăţii taxelor
Decizia judecătorului Stefan Underhill în procesul intentat IRD de General Electric are la bază un precedent similar din prima parte a secolului trecut, care a ajuns la Curtea Supremă a SUA. Potrivit motivării majorităţii, redactată de judecătorul Learned Hand: „Oricine îşi poate aranja afacerile astfel încât taxele pe care le plăteşte să fie cât mai reduse: nu este obligat să aleagă soluţia care-i convine cel mai mult Trezoreriei. Nu există nicio datorie patriotică de a maximiza taxele plătite către stat. Nu este nimic sinistru în structurarea propriilor afaceri în aşa fel încât taxele plătite să fie cât mai reduse. Oricine face acest lucru, sărac sau bogat, şi bine face, pentru că nimeni nu are nicio obligaţie publică de a plăti mai mult decât îi cere legea”.
Petrom a plătit 6,7 miliarde lei la buget
Petrom, cel mai mare contribuabil din România, a plătit, potrivit raportului anual pe 2009, taxe şi impozite, contribuţii, redevenţe şi accize în valoare de 6,7 miliarde de lei (mai mult de jumătate din cifra sa de afaceri de 12,8 miliarde de lei), cu 4% mai mult faţă de 2008. Impozitul pe profit a fost de 286 de milioane de lei. Mult hulitele redevenţe s-au ridicat la 553 de milioane de lei, iar contribuţiile sociale au atins valoarea de 563 de milioane de lei. Contribuţia Petrom la bugetul statului prin intermediul impozitelor indirecte a fost reprezentată, în principal, de accize (3,76 miliarde de lei), taxe aferente salariaţilor (602 milioane de lei) şi TVA (779 de milioane de lei). Cu toate acestea, premierul Emil Boc a trimis ANAF-ul să controleze dacă majorările de preţuri la combustibili se văd în bugetul de stat.
Ca şi în cazul României, şi în SUA presa confundă optimizarea fiscală cu evaziunea, introducând discursuri moralizatoare într-un domeniu ce ar trebui considerat imoral din start, dată fiind forţa coercitivă a Fiscului asupra agenţilor economici. „New York Times” remarcă faptul că un nivel scăzut de impozitare nu este o noutate pentru General Electric (GE), după ce corporaţia a redus pe parcursul mai multor ani procentul din profitul operaţiunilor americane plătit către Fisc şi a ajuns la o rată mult mai scăzută decât majoritatea multinaţionalelor. Potrivit publicaţiei, succesul extraordinar al GE are la bază o strategie agresivă, care îmbină lobby-ul susţinut pentru deduceri de taxe cu practici contabile inovative, ce permit concentrarea profiturilor în paradisuri fiscale. Giganticul departament pentru taxe al GE, condus de John Samuels, un fost oficial al Trezoreriei americane, e considerat mai bun decât orice firmă de avocatură specializată în taxe. Echipa de finanţişti a GE include foşti oficiali ai Trezoreriei, dar şi foşti angajaţi ai Fiscului şi, de fapt, ai tuturor comisiilor din Congresul SUA implicate în elaborarea legislaţiei referitoare la taxe.
CEO-ul GE, membru al administraţiei Obama
Cel mai controversat element al cazului GE e acela că CEO-ul companiei, Jeffrey Immelt, este preşedintele comisiei prezidenţiale pentru crearea locurilor de muncă. De altfel, aceasta a fost şi scuza invocată de administraţia Obama: Immelt nu prezidează comisia de reformare a fiscalităţii, ci pe cea care se ocupă de piaţa muncii. Dacă partea de lobby este discutabilă, marile corporaţii putând obţine o legislaţie care să le creeze un avantaj comparativ în faţa concurenţilor, în special a ce-lor de dimensiuni reduse, partea de optimizare fiscală nu conţine nimic suspect.
General Electric nu este singurul gigant american care investeşte masiv în găsirea de soluţii pentru plata unor impozite cât mai reduse. Majoritatea firmelor de pe Wall Street, confruntate cu pierderi ca urmare a crizei financiare, şi-au redus factura fiscală, folosind o varietate de vehicule de optimizare şi solicitând deductibilităţi din ce în ce mai ridicate.
În 2008, de exemplu, Goldman Sachs Group Inc. a avut o taxă de impozitare efectivă a profitului în valoare de 1%. Bank of America Corp. nu a mai plătit impozit pe profit din 2009, compania raportând pierderi în ambii ani. J.P. Morgan Chase & Co. a avut, la rândul său, o taxă de impozitare efectivă a profitului negativă, de -33,4% în 2008. În acelaşi an, Citigroup nu a plătit impozite, fiindu-i returnate 7,8 miliarde de dolari la regularizările din următorii ani. Datele ar putea sugera că, dincolo de bail-out-ul de care au beneficiat în timpul crizei, băncile americane au mai beneficiat şi de un adevărat bail-out fiscal. Dacă însă primul a fost cel puţin discutabil, în ceea ce priveşte taxele şi impozitele pe care (nu) le-au plătit guvernului federal situaţia este cu totul alta. Nu poţi plăti impozit pe pierdere. Iar pierderile au fost, în unele cazuri, considerabile. Drept urmare, Bank of America şi Citigroup încă beneficiază de returnări de taxe, iar J.P. Morgan încă nu plăteşte cota de impozitare a profitului de 35%, taxa efectivă de anul trecut situându-se puţin peste 30%.
Robert Willens, un consultant fiscal independent, explică fenomenul din SUA prin faptul că firmele salvate de guvernanţii americani „au suferit pierderi considerabile din cauza crizei financiare: ca urmare a creditelor neperformante, a vânzării unor active al căror preţ a scăzut sub costul de achiziţie sau pierderi reprezentând costul unor procese pierdute”.
Scutiri legiferate
„Succesul” acestor companii nu poate fi pus totuşi numai pe seama optimizării, lobby-ul având şi el un rol important. Astfel, în 2009 Fiscul americal (Internal Revenue Service - IRS) a scutit Citigroup, General Motors Co. şi AIG de la plata impozitului pe venitul obţinut din transferul de active către guvernul federal.
În plus, majoritatea companiilor de pe Wall Street au luptat, în instanţe de această dată, pentru aplicarea unor scutiri considerabile, în pofida opoziţiei IRS. După modelul GE, multe bănci americane plătesc impozite mai mici pe profituri expatriate. Wells Fargo & Co. a câştigat un proces cu IRS pe tema tranzacţiilor cunoscute sub numele „sale-in, lease-out” (vinde şi apoi închiriază). Aceste tranzacţii constau în vinderea de către un contribuabil american a unor active către un contribuabil cu sediu într-un paradis fiscal, urmând să închirieze aceleaşi active de la acesta, în scopul plăţii unor taxe cât mai reduse în SUA.
Mari contribuabili în trecut
La o primă privire, toate aceste companii se comportă oportunist, întărind percepţia publică, susţinută de majoritatea presei americane, conform căreia acestea sunt nişte căpuşe care sug sângele economiei SUA. Dacă însă orizontul temporar e extins, tabloul se schimbă considerabil: Bank of America a plătit, de exemplu, peste 60 de miliarde de dolari impozit pe profit în ultimii 10 ani, iar taxa efectivă de impozitare a profitului Goldman Sachs a fost de 30,8% în aceeaşi perioadă, în pofida pierderilor raportate în ultimii trei ani. De altfel, Goldman Sachs se află pe locul 21 în topul marilor contribuabili americani, deşi în topul 500 Fortune se situează abia pe poziţia 41.
Justiţia, de partea contribuabililor
Faptul că aceste companii au avut succes în instanţele americane are la bază un lung istoric de precedente. Judecătorii americani recunosc companiilor, ca şi contribuabililor persoane fizice, dreptul de a se folosi de portiţele legislative pentru a plăti impozite cât mai reduse. Unul dintre procese e edificator pentru modul în care GE a reuşit să nu plătească niciun ban statului american. În 1993, GE Capital, care face parte din General Electric, a creat o subsidiară, TIFD III-E Inc., pentru a transfera flota aeronautică, invocând necesitatea de a-şi reduce riscurile din activităţile de închiriere a flotei. A vândut apoi cote din subsidiară către două bănci olandeze, fiind capabilă astfel să evite plata de impozite în SUA prin relocarea profitului subsidiarei către noii coproprietari, cele două bănci olandeze. Iar judecătorul Stefan Underhill a dat câştig de cauză GE, dispunând totodată returnarea de către IRS a impozitelor colectate cu forţa, în valoare de 62 de milioane de dolari, la care să fie aplicată şi o dobândă penalizatoare. Potrivit lui Underhill, chiar dacă una dintre motivaţiile principale ale GE a fost evitarea plăţii taxelor, tranzacţia a avut substanţă economică şi a fost conformă codului fiscal. „În aceste circumstanţe”, a concluzionat ironic Underhill, „IRS ar trebui să se îndrepte către cei care scriu legile fiscale”.
„Datoria” patriotică a plăţii taxelor
Decizia judecătorului Stefan Underhill în procesul intentat IRD de General Electric are la bază un precedent similar din prima parte a secolului trecut, care a ajuns la Curtea Supremă a SUA. Potrivit motivării majorităţii, redactată de judecătorul Learned Hand: „Oricine îşi poate aranja afacerile astfel încât taxele pe care le plăteşte să fie cât mai reduse: nu este obligat să aleagă soluţia care-i convine cel mai mult Trezoreriei. Nu există nicio datorie patriotică de a maximiza taxele plătite către stat. Nu este nimic sinistru în structurarea propriilor afaceri în aşa fel încât taxele plătite să fie cât mai reduse. Oricine face acest lucru, sărac sau bogat, şi bine face, pentru că nimeni nu are nicio obligaţie publică de a plăti mai mult decât îi cere legea”.
Petrom a plătit 6,7 miliarde lei la buget
Petrom, cel mai mare contribuabil din România, a plătit, potrivit raportului anual pe 2009, taxe şi impozite, contribuţii, redevenţe şi accize în valoare de 6,7 miliarde de lei (mai mult de jumătate din cifra sa de afaceri de 12,8 miliarde de lei), cu 4% mai mult faţă de 2008. Impozitul pe profit a fost de 286 de milioane de lei. Mult hulitele redevenţe s-au ridicat la 553 de milioane de lei, iar contribuţiile sociale au atins valoarea de 563 de milioane de lei. Contribuţia Petrom la bugetul statului prin intermediul impozitelor indirecte a fost reprezentată, în principal, de accize (3,76 miliarde de lei), taxe aferente salariaţilor (602 milioane de lei) şi TVA (779 de milioane de lei). Cu toate acestea, premierul Emil Boc a trimis ANAF-ul să controleze dacă majorările de preţuri la combustibili se văd în bugetul de stat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu