Raman in continuare uimit de inventivitatea proverbiala a intreprinzatorilor romani..avem adevarati profeti printre noi care sub paravanul unor asa zise firme de consultanta, ba mai pompos intitulate ”firme de consultanta si optimizare fiscala” (wtf: din ce am mai prins si eu prin facultate, parca trebuia sa ai studii de specialitate ca sa oferi consultanta juridica, fiscala, altfel prestarea unui astfel de serviciu de catre terte persoane se considera infractiune) isi promoveaza asiduu serviciile oferind romanului de rand servicii de infiintare firme offshore in ….Cipru si Elvetia!
O mare eroare, si as indrazni eu sa spun chiar ca este o eroare deliberata in scopul de a-si promova serviciile
Cipru nu mai este nici pe departe un paradis fiscal. Elvetia nici atat. Nici nu a fost vreodata.
Firmele înfiinţate în aceste ţări nu au nimic in comun cu notiunea de offshore, trebuie să ţină o contabilitate după standarde internaţionale, asemenea celor din România şi in plus există şi tratate de evitare a dublei impuneri semnate cu aceste ţări de către noi, ceea ce le scoate din categoria paradisurilor fiscale. Ele rămân atractive pentru o arie foarte restransa de investitori doar ca urmare a stabilităţii legislative din ţările în cauză, taxelor mici, flexibilităţii inspectorilor fiscali, existenţei unei multitudini de tratate de evitare a dublei impuneri. Astfel de tratate (România a semnat aproximativ 90 de astfel de înţelegeri) prevăd locul unde se impozitează şi nivelul taxării dintr-un stat al nerezidenţilor ce sunt rezidenţi ai altui stat, pentru veniturile obţinute în primul stat din categoria dobânzilor, redevenţelor, dividendelor sau comisioanelor.
Spre deosebire de aceste ţări, firmele înfiinţate în adevăratele teritorii offshore precum Delaware, Bahamas, Belize, Bermuda, Cayman, Panama sau Seychelles nici nu trebuie să ţină vreun fel de contabilitate dacă nu desfăşoară activităţi comerciale în ţara de origine şi nici nu plătesc impozit pe profit. Astfel de ţări figurează chiar pe diferite liste negre sau gri ale fiscurilor din diferite state sau ale bancherilor, care fie refuză deductibilitatea facturilor emise din acestea sau refuză eliberarea cardurilor de debit pentru firme înfiinţate în aceste paradisuri.
In plus , in marea majoritate a cazurilor, constituirea de firme off-shore in regiuni ca Belize sau Delaware, se face intr-un mod cat se poate de privat, identitatea beneficiarului real al companiei fiind tinut departe de ochii publicului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu