luni, 1 aprilie 2013

În ce țări merită să-ți faci firmă și cât costă:

Nu-ți place de România? Concediaz-o!
Plata impozitelor n-are nici o treaba cu patriotismul. Sa-ti aperi țara în război, aia o faci din patriotism. Dar plata impozitelor e o afacere ca oricare alta, un contract. Eu i-am dat bani României pentru anumite servicii publice. Eu mi-am îndeplinit obligațiile contractuale. România a luat banii și mi-a dat în schimb…un căcat. Sorry, dar ce oferă poliția română, școlile, facultățile, spitalele de stat etc., nu pot fi numite servicii.
Mie nu-mi plac serviciile României. De ce? Treaba mea! Nu sunt obligat să dau explicații. Dacă nu-mi place de cineva, îl concediez fără să mă justific. După cum nu sunt obligat să plătesc impozite unei țări, dacă nu-mi place de țara respectivă (și vă dau cuvântul meu, că nu-mi place de România!). Păi unde putem să plătim atunci?
Nu vă speriați! În clipa asta, e criză de bani în toată lumea și țările se bat pe investitori! Când e vorba de țări, e pe alese:
Firma offshore...
British Virgin Islands
  • O firma se înființează in 3 zile
  • Nu exista taxare (conform Actului BVI IBC din 1984, companiile off shore sunt scutite de taxe pe o perioada de 20 de ani)
  • Nu se cer: declarații fiscale, contabilitate, înregistrări. Dacă managerii sau acționarii doresc totuși o contabilitate, aceasta poate fi ținută oriunde in lume.
  • Numai 1 director sau 1 acționar sunt suficienți ca sa formeze o companie.
  • Directorul sau acționarul poate fi o persoana fizica sau o alta firma.
  • Nu sunt necesari directori sau acționari locali.
  • Nu e necesar sa angajați o secretara din țara respectivă.
  • Confidențialitate: in documentele publice nu apare numele nici unuia din directori sau acționari.
  • Capital: acțiunile pot fi emise in orice monedă sau chiar în mai multe monede. Capitalul minim plătit la înființare reprezintă valoarea unei singure acțiuni (stabilită de către acționari).
Prețul cerut de avocați pentru înființare este de circa 1000 euro/ 1000 USD (de aceea sunt preferabile firmele americane, celor europene). Din al doilea an, cheltuielile de menținere (licența guvernamentală, chiria biroului) mai costa circa 800 euro/an. Infim față de cât ia statul român!
Seychelles
  • O firma se înființează tot in 3 zile.
  • Doar 1 acționar si un director sunt necesari.
  • Nu e necesar ca acționarii si directorii sa fie din Seychelles.
  • Nu exista capital minim. Acțiunile pot fi emise si ținute in orice moneda.
  • Nu e necesară contabilitatea.
  • Adunarea asociaților si managerilor nu trebuie ținuta in Seychelles si poate fi ținuta prin telefon
  • Certificatul de Incorporare al firmei si Memorandumul de Asociere sunt singurele documente oficiale necesare.
Prețul de înființare al unei companii în Seychelles este de circa 500 euro.
Gibraltar
  • O firma se înființează in 5-8 zile
  • Restricții: nu puteți face afaceri in interiorul Gibraltarului.
  • E necesar un birou in Gibraltar
  • E necesara angajarea unei secretare
  • Numele acționarilor trebuie sa apară in documentele anuale.
  • O companie off shore nu este supusa sistemului de taxare din Gibraltar, prin urmare nu are nevoie de contabilitate si este scutita de impozit, TVA, sau taxa pe avere.
  • Capitalul minim este de 100 de lire sterline.
  • Licența de funcționare anuala este de 200 lire.
Prețul de înființare este de circa 1000 de lire, iar începând din al doilea an, costul de întreținere este de circa 800 lire/an.
Cipru
  • O companie se înființează in 7-10 zile
  • Este necesar un birou și o secretara în Cipru.
  • Cipru este membru al UE din 2004
  • Impozitul este de 10% pe profitul net.
  • TVA este de 15%.
  • Dividendele sunt scutite de taxe, cu excepția Taxei pentru Apărare, de 15%.
  • Managerul unei companii cipriote poate ușor obține rezidenta (cu condiția unui cazier curat)
Prețul cerut de avocați este de circa 1800 de euro (in care intra costul biroului si secretarei pentru un an). Costul de întreținere începând din anul doi este de circa 1200 de euro pe an.
Marea Britanie
  • De ce merită să-ți faci firmă la Londra, deja se știe. Condițiile de aici sunt cunoscute în România; există deja zeci de mii de familii de români cu rude în UK, care se pot informa direct de la sursă.
Prețul cerut de avocați pentru înființare este de circa 1200 de lire sterline, care acoperă costurile oficiale pentru primul an de activitate. Din al doilea an, costurile minime sunt de 400 lire/an.

Delaware

  
  • O firma se înființează in 24 de ore
  • Nu exista taxare pentru firmele infiintate de straini si care nu fac afaceri in America 
  • Nu se cer: declarații fiscale, contabilitate, înregistrări. Dacă managerii sau acționarii doresc totuși o contabilitate, aceasta poate fi ținută oriunde in lume.
  • Numai 1 director sau 1 acționar sunt suficienți ca sa formeze o companie.
  • Directorul sau acționarul poate fi o persoana fizica sau o alta firma.
  • Nu sunt necesari directori sau acționari locali.
  • Nu e necesar sa angajați o secretara din țara respectivă.
  • Confidențialitate: in documentele publice nu apare numele nici unuia din directori sau acționari.
  • Capital: acțiunile pot fi emise in orice monedă sau chiar în mai multe monede. Capitalul minim plătit la înființare reprezintă valoarea unei singure acțiuni (stabilită de către acționari).
Prețul cerut de avocați pentru înființare este intre 500 de euro la firme precum Evedex si 1500 de dolari la Laveco  care acoperă costurile oficiale pentru primul an de activitate. Din al doilea an, costurile minime sunt de 300 euro/an.

marți, 29 ianuarie 2013

Industria offshore, în vizorul presei britanice

O anchetă realizată de publicaţia britanică „The Guardian”, împreună cu BBC Panorama şi Consorţiul Internaţional pentru Jurnalism de Investigaţie din Washington, relevă avântul luat de industria offshore, care face posibilă eludarea taxelor şi impozitelor.
Deşi Guvernul britanic susţine că această practică ar fi fost stopată cu mult timp în urmă, investigaţia realizată la nivel global arată că industria de gen este în plină dezvoltare. Peste 21.500 de companii au fost identificate că folosesc un grup de 28 aşa-zişi directori, „candidaţi” fictivi, din Marea Britanie. Aceştia joacă un rol cheie în păstrarea secretă a sute de mii de tranzacţii comerciale. Fac acest lucru, vânzându-şi numele pentru a fi folosit pe documente oficiale ale unor firme, cu adrese obscure din locuri diverse din întreaga lume. „Aplicăm software de specialitate pentru a examina sute de mii de entităţi offshore şi pentru a căuta tipare. Suntem mulţumiţi că informaţia pe care o avem este autentică”, a declarat Gerard Ryle, directorul ICIJ. Ryle crede că proiectul va aduce la lumină un sistem financiar din umbră, estimat că ascunde circulaţia în lume a trilioane de dolari. Acest lucru nu este ilegal, conform legislaţiei din Marea Britanie, iar uneori directorii au un rol legitim. Dar dovezile sugerează că acest grup special de directori se prefac că controlează companiile pe care îşi pun numele. Companiile sunt adesea înregistrate anonim offshore în Insulele Virgine Britanice (BVI), dar şi în Irlanda, Noua Zeelandă, Belize şi chiar Marea Britanie. Peste 20 de agenţii britanice vând companii offshore, multe dintre acestea ajutând la furnizarea de directori fictivi. Directori fictivi pentru 2000 de firme Un cuplu de britanici, Sarah şi Edward Petre-Mears, care au migrat din Sark în Channel Islands, în insula din Caraibe Nevis, şi-au vândut serviciile unui număr de peste 2000 de entităţi, numele lor figurând pe activităţi care merg de la achiziţionări ruseşti de proprietăţi de lux la pornografie şi cazinouri. În 1999, Guvernul a susţinut că industria directorilor fictivi din Marea Britanie a fost „efectiv scoasă în afara legii”, după ce judecătorul Justice Blackburne a declarat că instanţa nu va tolera „situaţia în care cineva preia conducerea unui număr atât de mare de companii, iar apoi îşi neagă total responsabilitatea”. Dar investigaţia a relevat că nu s-a efectuat un control. În spatele numelor fictive se află o mare varietate de proprietari reali, inclusiv cei care sunt perfect legali, de la oligarhi ruşi la speculanţi discreţi de pe piaţa imobiliară britanică. Singurul lor factor comun este dorinţa de a rămâne totul în secret. Unii dintre proprietarii identificaţi sunt: Vladimir Antonov, cumpărătorul miliardar rus, stabilit la Londra, al FC „Portsmouth”, care în prezent se confruntă cu o cerere de extrădare în Lituania, unde a controlat o bancă; Yair Spitzer, un inginer de software din nordul Londrei, care a cumpărat şi vândut la Londra apartamente; Hackmeys, o familie israeliană înstărită, care a folosit o companie din BVI pentru a cumpăra un bloc de 26 de milioane de lire din Londra; Nicholas Joannou, al cărui „Armstrong Group” a vândut acţiuni de la o adresă din Berkeley Square, din centrul Londrei şi SP Trading, care a fost legată, în 2009, de un om de afaceri kazah şi de un scandal de vânzare de arme către Iran. Caraibe, paradisul fiscal Aceste dezvăluiri lansează o serie de articole ce vor apărea timp de o săptămână pe site-ul „The Guardian”, menite să scoată din anonimat companii offshore, aspectul cel mai întunecat al sectorului financiar din Marea Britanie. Insulele Virgine Britanice sunt un loc de refugiu cu un succes deosebit, datorită secretului excepţional oferit. Acest teritoriu din Caraibe, controlat de Marea Britanie, a vândut peste un milion de entităţi offshore deţinute anonim, de la lansarea sa, în 1984, ca paradis fiscal. Cumpărătorii sunt adesea oameni care, dintr-o varietate de motive, unele perfect legitime, nu doresc să facă publicitate legată de modul în care dispun de averea lor. ICIJ şi-a propus însă să identifice, ţară cu ţară, miile de adevăraţi proprietari.

vineri, 7 decembrie 2012

Oficialitatile din Rep.Moldova limiteaza functionarea firmelor offshore!

Companiile ce activează în R. Moldova, fiind înregistrate în paradisuri fiscale (aşa-zise regimuri off-shore) vor fi obligate să-şi divulge fondatorii oficiali. O reglementare în acest sens a fost elaborată de Grupul de lucru instituit prin Dispoziţia primului ministru, în scopul combaterii corupţiei, evaziunilor fiscale şi eliminării fenomenelor ce favorizează economia tenebră.
Grupul de lucru instituit avea drept sarcină elaborarea, până la 1 decembrie curent, a unei foi de parcurs privind instituirea unor reglementări ce vor preîntâmpina evaziunea fiscală, spălarea banilor şi creşterea transparenţei acţionariatului din asemenea domenii ale economiei naţionale cum ar fi: sectorul bancar, financiar nebancar, mass-media, energetică.

Planul dat de acţiuni presupune aprobarea mai multor măsuri ce vor abilita instituțiile supraveghetoare din domeniile de reglementare să solicite şi să dea publicităţii proprietarii efectivi ai întreprinderilor (sau cotelor acestora) din sectoarele sus-numite, indiferent de provenienţa geografică a acestora.

Deşi informaţia divulgată, indiferent de rezultate, nu va servi drept motiv de retragere a licenţei sau a altor penalităţi (pe când refuzul de a o divulga – da), aceste reglementări noi vor da posibilitatea altor instituţii, cum ar fi Ministerul Afacerilor Interne, Centrul Naţional Anticorupţie, Inspectoratul Fiscal Principal, de Stat, Serviciul Vamal, și nu în ultimul rând, Consiliul Concurenţei, să intervină conform competenţelor, acţionând în cele mai bune interese ale consumatorilor.

Astfel, instituţiile supraveghetoare (Banca Naţională a Moldovei, Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică) vor avea dreptul să solicite structura exhaustivă a acţionariatului unui acţionar prezent sau potenţial din domeniile reglementate de acestea.

De asemenea, norme stricte de transparenţă vor fi instituite şi în utilizarea banilor publici, cum ar fi achiziţiile publice și activitatea economico-financiară desfășurată de către întreprinderile de stat și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat. 
 
Pe de alta parte, orice cetatean moldovean care doreste infiintarea unei companii offshore si totodata doreste sa-i fie pastrata ascunsa identitatea, poate apela direct la un agent strain ce sa ocupa cu fondarea unor astfel de structuri.
Un exemplu in acest sens , reprezinta o firma situata in Statele Unite Ale Americii, Evedex L.L.C care are un reprezentant direct pentru cetatenii Republicii Moldova:
"Indiferent de jurisdictia aleasa, Evedex garanteaza pastrarea confidentialitatii absolute a U.B.O (n.r: beneficiarul real), datele de identificare ale acestuia nu vor fi nicodata supuse regimului public" spune Andrei Papanicoglu.
 

duminică, 18 noiembrie 2012

Principiile de functionare ale unei firme offshore

FIRME OFF - SHORE
- caracteristici si principii de functionare -
          Firmele off - shore sunt companii internationale înregistrate într-o alta tara decât cea de origine.
          Motivul înregistrarii unei companii în strainatate si nu în tara de origine, unde îsi desfasoara activitatea, este plata unei cote de impozit pe profitul realizat cât mai mica. Din aceasta cauza, firmele off - shore sunt înregistrate în principal în tari cu o fiscalitate redusa si o legislatie în domeniul financiar permisiva - asa numitele paradisuri fiscale.
          Principiul de functionare al unei companii off - shore este simplu: profitul realizat în urma desfasurarii activitatii în tara de origine este transferat în paradisul fiscal unde este înregistrata firma, aceasta fiind obligata sa se supuna legislatiei financiare din tara 'de adoptie'.
          Datorita acordurilor de evitare a dublei impuneri pe care paradisurile fiscale le au încheiate cu tari de pe mapamond, firmele off - shore ajung sa plateasca o cota de impozit pe profitul realizat de pâna la 10 ori mai mica decât cea din tara de origine.
          Alte avantaje oferite de paradisurile fiscale companiilor internationale sunt: înregistrarea companiei necesita un termen foarte redus (de la câteva zile la max. 3 luni), taxe de înregistrare mici, cheltuieli financiare anuale extrem de reduse, legislatie în domeniul financiar foarte permisiva si birocratizata la minim. În unele dintre aceste tari nu este obligatorie nici macar prezentare bilantului contabil anual.
          Cu toate acestea, activitatea off - shore nu poate fi tratata drept o practica de afaceri fara restrictii, fara obligatii fata de parteneri. Zonele off - shore se supun unor reguli dure si doar respectarea stricta a lor poate genera profit pentru întreprinzatorii straini si administratia locala.
          Unele din aceste obligatii ale întreprinzatorilor straini în zonele off - shore sunt:
Ø     înregistrarea obligatorie a companiei straine în corespundere cu legislatia nationala a tarii în calitate de companie off - shore pe actiuni, privata sau publica.
Ø     finantarea operatiunilor off - shore daor din contul resurselor valutare atrase din exterior.
Ø     prezentarea în termenele stabilite administratiei financiare a rapoartelor financiare.
Ø     plata în termenele stabilite a taxelor.
Ø     abtinerea de la efectuarea operatiunilor de afaceri pe piata interna, în cazul în care acest fapt nu este permis.
Ø     interzicerea dreptului de a dispune de actiuni ale companiilor off - shore pentru rezidentii locali.
Ø     investirea mijloacelor sub forma materiala sau monetara nu mai jos de nivelul minim al capitalului statutar sau al capitalului achitat, stabilit de administratie, si respectarea proportiilor stabilite între capitalul statutar si cel achitat de catre compania off - shore în tara în care este înregistrata.
Ø     informarea în termenele stabilite a administratiei locale despre modificarea diferitelor aspecte legate de activitatea companiei, cum ar fi schimbarea actionarilor si a directorilor, a statutul, etc.
          Companiilor înregistrate în paradisuri fiscale li se garanteaza o stabilitate a regimului off - shore pentru o perioada de 5 - 25 de ani de la momentul înregistrarii, în cazul în care respecta normele în vigoare în aceste zone.
          Administratia locala garanteaza oficial confidentialitatea informatiilor cu privire la activitatea desfasurata si sanctioneaza dur scurgerile de informatii.
          Unele dintre cele mai cunoscute paradisuri fiscale sunt:  Malta, Delaware, Belize, Saint Vincent, Monaco, Cipru, Insulele Bahamas, Insulele Virgine, Insulele Cayman, Insula Jersey, Insula Gerncy.
         

duminică, 9 septembrie 2012

Aprire una società nel DELAWARE conviene…

news…Si e’ proprio cosi’ aprire una societa’ nel Delaware conviene ,la giurisdizione più economica presente in tutto il mondo dove costituire una società.
Particolarmente di notevole interesse soprattutto se non si intende fare trading, affari, negli Stati Uniti. Infatti, secondo la legge del Delaware non c’e’ nessuna imposta sugli utili a carico della società se questa soddisfa rispetta le seguenti condizioni:
-la società non svolge nessuna forma di business/attivita’ nel territorio statunitense e non deve avere conti correnti nel territorio ameriacano -i soci devono essere tutti stranieri residenti all’estero
-la società non possiede conti correnti bancari in U.S.A.
con questa fattibilita’ la LLC  non paga nessuna imposta/tasse sugli utili conseguti fatta eccezione per una imposta unica a forfait di 200/250 dollari americani in forma annuale.
Altre utili indicazioni:
Numero minimo di soci è 1, senza distinzione nè di nazionalità nè di residenza.
Azioni sono nominative e non al portatore e i soci vanno indicati in fase di registrazione della società.
Anonimato, i soci (members) non compariranno in alcun elenco e registro ufficiale e saranno, difatto, anonimi. Gli azionisti non residenti sono esentati dalla tassa di ritenuta sui dividendi.
Solitamente queste società vengono costituite per eseguire operazioni in Europa.
Le Limited Liability Company per la loro elasticita’, e con una procedura semplice  burocratica e soprattutto per l´anonimato che garantisce ai propri azionisti sono ideali per qualsiasi tipo di business nel campo dei servizi e prestazioni di ogni genere….consulenza, immobiliare, trust…
source: Offshore-Complete.com www.offshore-complete.com

No vote, no tax - the Suffragettes and their tax protest

Drawing a straight line from the fussy and oppressive finery of late Victorian women’s fashion, to the racey, straight lines of the 1920s ‘flapper’ describes a surprisingly short period in history. In between these two incarnations of feminine style, stands the original ‘wild child’ of the early 20th century. Called ‘the Shrieking Sisterhood’, these hysterical suffragettes were mad, bad and dangerous to know. So much for historical stereotypes.

While some suffragettes chalked lines on pavements and wielded hammers and stones to smash windows in the streets, others were just as busy using hammers to barricade themselves in their homes. The lock-in became a means of protest against the obvious injustice of women being locked out of national politics. It is still profoundly shocking to realise that less than 100 years ago, it was illegal for women to take part in a British Parliamentary election. It was only in 1928 that women were finally granted voting rights equal to men.

Over twenty years before this, in 1906, the Liberals were swept into government by a landslide, helped in no small part by an army of women volunteer organisers. It was not until their second term in government, led by Asquith and Lloyd George, that the Liberals began to introduce a completely new system of taxation, including introducing National Insurance to try to provide some form of pension provision for ordinary workers. This provided the back-drop for one type of lesser-known protest, which aimed to pressure the government into granting votes to women.

Women householders were expected to pay their Imperial taxes, but were not considered full citizens of the state. The injustice was most obvious and often felt most keenly by wealthy, well-educated women landowners. Some of these voteless women were increasingly affronted by the fact that many of the male farm workers on their estates could vote, thanks to the electoral reform of the 1880s. The inconsistency of the situation was heightened by the fact that women householders had been granted municipal voting powers since 1869.

There were a few women tax resisters during the late Victorian period. It was not until the advent of a wider campaign for women’s suffrage, however, that the tax protest began to gain more momentum. It was perhaps afforded some legitimacy by an earlier campaign of ‘passive resistance’ to taxation conducted by Nonconformists against the Education Act of 1902. Thousands of church ministers and chapel-goers refused to pay church rates over an extended period. A few even went to prison over this matter of conscience. However, perhaps due to its sectarian nature, the protest failed to capture the public imagination or national headlines.

Given their association with the increasingly bitter struggle of the suffragettes, women tax resisters gained some notoriety, especially those whose protests ended in prison terms. The six week seige of Dora Montefiore’s home in 1906 London was widely reported at the time. Other tax resisters began to gather under the banner of the Women’s Tax Resistance League, formed in 1909. These women, many of them steeped in English history, drew their inspiration from a figure who at that time towered alongside Oliver Cromwell in the national consciousness: John Hampden. Hampden, an MP for the Aylesbury area, was seen as a Buckinghamshire hero for having refused to pay the ‘Ship Money’ of King Charles I. Several other Buckinghamshire people, including four women, also added their names to the initial protest.

It was this stand against what John Hampden saw as an unconstitutional tax, which drew Mrs Emmeline Pethwick-Lawrence to visit the Hampden monument at Chalgrove in 1910. Following the visit, the Women’s Social and Political Union also adopted tax resistance as one of its recognised means of protest. Their slogans included the war-cry of the American Rebels: ‘No taxation without representation’ and the more direct declaration: ‘NO VOTE, NO TAX’. Mrs Lawrence commented, "Just as John Hampden offered first passive resistance to authority and then active resistance, so the women had their course clearly marked out before them" (‘Votes for Women, Oct 7th 1910, p.4).

By July 1910 the WTRL boasted over 100 members, all of whom enlisted as being willing to take up this form of protest. However, a two-tier approach was adopted, which meant that some took action immediately, while others declared they were willing to become tax protesters once the total number of members reached 500. However, the total never exceeded 200 and even by 1911 there were still only 40 women actively making tax protests, according to Miss Raleigh of Uxbridge

Another was a resident of the town of Wendover in Buckinghamshire, Mrs Hamilton. Two years running, some of her goods were distrained and sold at the Red Lion pub in the centre of the town, where a meeting was then held to explain Mrs Hamilton’s reasons for resisting her Imperial taxes. Her arguments must have been persuasive for some. A local man, quoted in Mrs Hamilton’s Women’s Freedom League obituary, was reported to have said, "If ever there was a rebellion in the quiet village of Bucks, it was that day".

More impressive still was the Mrs Hamilton’s arguments seem to have won over the local tax collector himself, Mr Frederick Mead, who at a suffrage meeting in Aylesbury in November 1911, declared that he was in favour of women who had the municipal vote also gaining a vote for Parliament. Of course, his wife, who was active in hosting suffrage meetings herself, may have also played a part in persuading him!

The Women’s Tax Resistance League was particularly active in John Hampden’s own county (the photo here shows the sign outside Saint Nicholas' church, in Great Kimble, close to Hampden's family roots) . In 1912 they organised a march to Aylesbury prison, to protest at the forced feeding of hunger-striking suffragettes held there. There were riotous scenes in the market square afterwards, with suffragette speakers being drowned out and roughly treated by elements in the crowd. Sylvia Pankhurst arrived to speak in the town the next day but suffragettes were refused permission for a public meeting by the town council.

Later that year, women tax resisters and their supporters were grudgingly allowed to lay a wreath at the unveiling of the statue of John Hampden in the market square. The wreath bore the names of the four original women tax resisters: Mrs Westall and Widows Bampton, Goodchild and Semple. The suffragettes reportedly handed out two thousand leaflets on the day and sold 200 copies of a booklet about John Hampden, written by Mrs Darent Harrison. Mrs Harrison was to be beseiged in her own home in Hastings the following year, after she refused to pay her taxes and also blocked attempts to have her goods distrained (see here).

Find out more about the suffrage protesters of Buckinghamshire, by pre-ordering the book: ‘Burning to get the Vote - The Women's Suffrage Movement in central Buckinghamshire (1904 - 1914)’. This is due for publication in 2013, to coincide with the 100th anniversary of the national Women’s Suffrage Pilgrimage. Pre-ordered copies attract a 20% discount (£12 compared to the RRP of £15). To pre-order copies, please send your name and address to colin@chesham4fairtrade.co.uk.

Click here for the link to the John Hampden Society website.

This blog is one of an occasional series about famous figures or events in the history of tax justice. Click here for a blog on Thomas Paine, and here for a blog about the 14th century 'Peasant's revolt' in England, which was brutally supressed by London's mayor.

Tax Treaties, DTAs

When  a person or entity from one jurisdiction invests in another jurisdiction and earns income there, the question then arises as to which jurisdiction gets to tax which bits of the income. Countries sign Double Tax Treaties or Double Tax Agreements (DTAs) with each other that sort out these and other questions, and to prevent 'double taxation'. Three main questions stand out from a tax justice perspective. First, does the prevention of double taxation turn into double non-taxation? Second is the extent to which the jurisdiction that is the source of that income (i.e. the one that hosts the investment) gets to tax the income, as opposed to the jurisdiction where the investor is resident. A TJN briefing paper on source-based and residence-based taxation is here.bilder/pdf.gif) A third is the extent to which treaties permit information exchange or transparency.
Apart from DTAs, there is another class of tax treaties that countries sign too: Tax Information Exchange Agreements (TIEAs). These are far narrower in scope and concern only the provision of information. Generally, countries prefer to sign TIEAs instead of DTAs with tax havens, for fear of fiscal leakage (see here for a briefing paper exploring the differences.) While our TJN information exchange page focuses most closely on TIEAs, this page focuses most closely on DTAs.
Double Tax Agreements tend to be based on two models: a dominant OECD model, on the one hand, and a model put forwards by the United Nations, on the other. In general, the OECD model gives greater emphasis to residence-based taxation - which is favourable to OECD countries, where many of the multinationals are residence. The UN model gives greater taxing rights to source jurisdictions, which are typically developing countries receiving inward investment.  For a detailed technical comparison of the two, see Michael Lennard's Jan/Feb 2009 paper in the Asia-Pacific Tax Bulletin, The UN Model Tax Convention as Compared with the OECD Model Tax Convention – Current Points of Difference and Recent Developments, cited with the kind permission of IBFD. (For a less detailed assessment, see TJN's briefing paper on source- and residence-based taxation, linked above.) This 2008 paper The Purpose and Current Status of the United Nations Tax Work also by Lennard (and also with permission of IBFD) provides a shorter assessment of the differences between the OECD and UN models, along with some history.
Non-governmental organisations including TJN have raised concerns about the global tax treaty system and individual treaties. Questions have been raised as to whether DTAs may be constraining the policy space available to developing countries (and others) to implement pro-poor and progressive fiscal policies. Furthermore, in very many cases, DTAs do not provide an adequate basis for a fair and meaningful exchange of tax information between developing and developed countries, and in particular with secrecy jurisdictions. Furthermore, some argue that DTAs could be seen as a pretext: although they are supposed to prevent 'double taxation,' too often the result is double non-taxation - that is, the multinational can use treaties to escape, or largely escape, the tax net altogether. Literature and professional tax databases indicate that most governments home to multinational businesses do already provide for unilateral measures to avoid double taxation.